PDO 2017-2018

Dedicat celor 25 de bursanți FLEX

Dimineața zilei de 1 iulie, emoții superlative, ultimele bagaje, câte un mesaj pe grupul de pe facebook (pe care se vorbește zilnic cu un debit alarmant începând cu data de 1 aprilie, după cum a edificat chiar astăzi Ana). Câțiva au ajuns deja la căminul Universității Româno-Americane, ne tot trimit mesaje spunându-ne să ajungem mai repede. Unde ne grăbim toți? La PDO, evident! Încerc să îmi imaginez privirea nedumerită a cititorilor auzind termenul PDO (în afară de cele 24 de febleți ale mele, bursanții FLEX, în mod evident). Și ce mai îmi place să explic!

Programul FLEX, finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii, le oferă liceenilor români șansa grandioasă de a studia într-un liceu american și de a trăi în cadrul unei familii americane timp de un an întreg. Anul acesta am avut norocul de a fi unul dintre cei 25 de finaliști care vor pleca în America în luna august, pentru a se întoarce un an mai târziu. PDO este o scurtă tabără de patru zile în cadrul căreia bursanții învață despre societatea americană, ce înseamnă FLEX la nivel mondial și despre cum să treacă peste orice dificultate care poate să apară pe parcursul anului petrecut în SUA. În cadrul celor patru zile, toți am primit inițierea, care a culminat cu botezul nostru, iar acum suntem oficial parte din marea familie FLEX.

Mai multe date despre FLEX aici.

Bun, acum că am terminat cu datele tehnice și v-am lămurit pe toți, să revenim la povestea noastră. Îmi amintesc cu mare claritate momentul sacru când am pătruns pe ușile Universității Româno-Americane și i-am văzut pe primii bursanți. Adevărat, vorbeam intens de câteva luni bune, însă nu apucasem să ne cunoaștem, să ne înțelegem spiritul unii altora. Aveau ochii plini de emoție și de ceva temător, ca atunci când te găsești pentru prima dată înaintea unui palat imens și trebuie să îl explorezi, cameră cu cameră. Însă cel mai important, am citit în ei o sete de mai mult și o speranță colosală, care mistuie tot ce se opune ei.

19667527_1815986318730660_3037459667539207540_o

În data de 3 iulie a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente de pe parcursul taberei, respectiv vizita la Ambasada SUA și interviul pentru viză. Nu a fost atât de înfricoșător pe cum ne imaginam și am avut șansa de a-l cunoaște pe domnul  Ron Hawkins, Consilier pentru presă și cultură la ambasadă, un om cu o charismă teribilă, care ne-a ajutat să înțelegem cât de importantă este această șansă și cum să procedăm pentru a nu o irosi. A doua zi am participat la recepția oferită de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Naționale a Statelor Unite, unde am vorbit cu domnul ambasador Hans Klemm, cu domnul Hawkins, cu numeroși ofițeri americani (care au un accent genial și sunt plini de vorbă când sunt întrebați de statul unde s-au născut) și cu doamna Sharon Robinson. Aceasta este fiica lui Jackie Robinson, în cinstea căruia a fost dedicată recepția ambasadei. Sărbătorit în fiecare an pe data de 15 aprilie, Jackie Robinson a fost primul jucător de baseball afro-american care a făcut parte din Liga Profesionistă de Baseball din SUA. Povestea lui a fost una grandioasă, întrucât a reușit în 1947 să înfrângă un zid insurmontabil și să pătrundă într-o nouă etapă de evoluție a lumii.

19731863_1358640817518330_8895128641664141390_n

La finalul zilei de 4 iulie toți ne-am despărțit cu lacrimi în ochi și cu promisiuni de revedere cât mai rapidă. Ne-am creat o familie în doar patru zile, iar traiectoria noastră de abia începe. De acum vom fi mereu împreună, împărțind aceleași emoții, temeri, vise și dorințe. Vom crește împreună, vom schimba țara împreună, alături de toți tinerii din România. Aveți încredere în noi, nu vă vom dezamăgi!

Vreau să îi mulțumesc Elizei care ne-a fost alături încă din prima zi, când ne scriam primele eseuri și visam neîncrezători la o Americă neverosimilă. Le mulțumim lui Damaris, Irei și Lilianei care ne-au ajutat în fiecare secundă și ne-au imprimat zâmbetul omniprezent de pe față și în special lui Tom, care a învățat să danseze hora pentru noi (și vă spun sincer, la final dansa mai bine decât mine).

Totul pare încă un basm lung, cu zâne și feți-frumoși, care nu se mai termină. Dacă ești elev de liceu, vino și tu pentru a face parte din marea familie FLEX. Înscrierile încep în septembrie și poți afla mai multe informații aici.

Dacă vreți să vedeți o altă perspectivă a istoriei noastre, aici găsiți un articol excelent al lui Cosmin Vasiliu, unul dintre cei 25 de bursanți FLEX.

Karla

Anunțuri

Ce fac eu aici?

Leibniz spunea la un moment dat (și spunea teribil de bine) că lumea asta în care ne mișcăm, așa cum e ea, este cea mai bună dintre lumile posibile. Lumea asta, care până la urmă s-a construit pe un balans de contrarii, cu bune și cu rele, e fantastic de frumoasă. Iar eu mă aflu într-o perioadă privilegiată, căci încă n-am descoperit nimic din ea. Acum văd prima rază de soare, simt aroma primei faleze lângă mare, ating prima bucată de iarbă. Însă cu adevărat cel mai mare privilegiu constă în faptul că nu trebuie să îmi încep călătoria singură. Pe lângă prieteni și familie, acum vă am și pe voi, cititorii de blog, care veți călători alături de mine!

În luna aprilie a anului 2017 am dat lovitura. Printr-un singur telefon de câteva zeci de secunde, am aflat că am devenit bursant FLEX (Future Leaders Exchange Program) și că voi merge în SUA, în Olympia, Washington, unde voi petrece un an întreg. În acest an voi sta la o familie-gazdă și voi studia la un liceu american. Încă pare neverosimil să îmi iau viața în brațe și să plec atât de departe de una singură, la cei 16 ani ai mei. Trebuie să îl găsim pe acel „mai adânc din noi decât noi înșine” (Noica), iar căutarea mea a urmat acest drum, care până la urmă nu este cu nimic mai labirintic sau mai anevoios decât orice alt drum.  M-am trezit învăluită de nou și de taine și promit că o să dau tot oțelul și toată tăria din mine pentru a le descoperi alături de voi.

Mai multe detalii despre FLEX aici. Aplicațiile vor fi deschise în luna septembrie, iar competiția este deschisă pentru orice licean născut între 1 ianuarie 2000 și 15 iulie 2002. 

Săptămâna 2/ Week 2

Se scaldă în frumusețe și libertate, le simți pe vârful limbii, de la început și până la final. Le vrei cu îndârjire, le disprețuiești cu patimă, tot acolo rămân, chemându-te perpetuu. Aici e totul numai o descoperire, iar avantajul e c-ai putea găsi totul chiar fără să cauți. Aici timpul are răbdare și totul se dă. Se oferă de toate, zâmbete, tricouri, începuturi și bătăi de inimă. Începe școala și alături de ea, progresul, care odată pornit, nu mai poate fi oprit de nimeni și nimic, căci conduce lumea după legi fatale.

Ce-am făcut în două săptămâni? Dar ce n-am făcut?

She drenches herself in beauty and freedom, you can feel them on the tip of your tongue, from the beginning until the end. You grimly want them, you intensely hate them, they will remain there, perpetually calling for you. Everything is a discovery here, and the advantage is that you can find anything without having to look. The time is patient and everything is given. Anything can be offered, from smiles, t-shirts and beginnings to heart beats. School starts and, together with it, the progress, which once established, can never be stopped, because it leads the world using fatal laws.

What have I done in two weeks? What haven’t I done?

 

IMG_4178IMG_4206.JPGIMG_4193IMG_4194

Săptămâna 1

E mare și grandioasă, curată și simplă ca o zambilă într-un pahar cu apă. Dacă alergând prin lume vrei să guști, să miroși, să simți totul, ca apoi să descrii viata sinestezic, în America vrei doar să vezi. Cuvintele devin ostenite, mici, fugare, ca într-o continuă baie de lumină. Vrea doar imagini, le simte de departe și le înhață ca pe o pradă mult dorită. În zadar caut cuvinte, mi le-a răpit pe toate, așa că îi ofer imagini.

Vă prezint imaginile primei săptămâni, primele descoperiri, primele minuni.

She’s big and grand, clean and simple like a tulip in a glass of water. If traveling the world makes you want to taste, smell, feel everything, so that you can genuinely describe life, in America you only want to see. Words become tired, small, fugitive,  they soak themselves in a continuous bath of light. She only wants images, she senses them from far away and she snatches them like a dearly wished prey. In vain I’m searching for words, she took them away from me, thus I present her images.

These are the images of the first week, the first discoveries, the first wonders.

IMG_4100.JPGIMG_4097.JPGIMG_4080IMG_4113.JPGIMG_4083.JPGIMG_4088.JPGIMG_4093.JPGIMG_4055.JPG